Casa scorpionului

     

M-a intrigat titlul acestei carti, desi habar nu aveam ce se ascunde in spatele lui. Nu ma dau in vant dupa SF-uri, insa Casa Scorpionului este putin mai mult de atat. Este o poveste despre bine si rau pe care o citesti pagina dupa pagina cu rasuflarea taiata. Actiunea se desfasoara in Opium, “Tara de vis” dintre Mexic (Aztlan) si US. Opium, unde se producea drogul cu acelasi nume, este condusa de Matteo Alacran (Scorpion) supranumit si Patronul, un mare traficant de droguri. Nu voi intra in amanunte legate de activitatile desfasurate aici, mai mult sau mai putin legale. Cartea m-a dus cu gandul la Un veac de singuratate, a lui Marquez si Insula Dr. Morreau, a lui Wells, o combinatie ciudata intre cele doua, dar cu totul diferita. De asemenea, parca a trecut pe acolo si serialul Clona. Matt, personajul principal, este clona Patronului. Acesta intentioneaza sa-l foloseasca drept donator de organe in momentul in care ale lui nu mai functioneaza. Patronul, aflat la onorabila varsta de 140 de ani planuieste sa traiasca 8 vieti, in onoarea fratilor sai morti cu mult timp in urma si, spre deosebire de altii, el are grija de clonele lui. Ii lasa sa creasca, nu le distruge creierele, le ofera copilaria pe care el si fratii lui au pierdut-o, insa finalul este mereu acelasi. Clonele sunt sacrificate. Viata lui Matt, incepand de la 0 la 6ani si apoi pana la 14 ani, este o adevarata “aventura” pe care niciun copil nu ar trebui sa o traiasca si nu cred ca ar putea-o trai. Este bantuit de superstitiile locale cum ar fi Bocitoarea sau Chupacabras (vampirul caprelor), insa traieste intens fiecare clipa, fiecare adiere de vant sau parfum. Invata foarte repede si spera ca intr-o zi, statutul lui de clona – adica ceva foarte rau si fara suflet – sa fie depasit, ca inteligenta de care da dovada sa castige respectul celor din jur. Sperantele lui sunt distruse in momentul in care afla ca nu e decat o alta clona, un donator de organe pentru Patron. Salvatorul lui devine astfel calaul. Binele si raul se amesteca intr-un fel ciudat. Matt este insa salvat de Celia, doica lui si Patronul isi gaseste sfarsitul. Un nou val de aventuri il asteapta pe Matt pentru ca in final sa se intoarca in aceasta casa, a Scorpionului, in calitate de Patron. Povestea are o doza mare de “naivitate”, nu am gasit un cuvant mai potrivit! Vedeam un alt final pentru Patron, pentru familie, unul exploziv, care sa taie rasuflarea. Viata lui Matt a fost mult prea dificila pentru a se remedia atat de simplu. Si totusi, cartea are ceva deosebit… Descrierile vin sa te perturbe, sa-ti dea furnicaturi pe sub piele – campul cu maci albi, mirosul ploii in iarba sunt cumva daramate de imagini opuse: “tabara eejitilor” cu mirosul groaznic, mortal de acolo, “Valea Oaselor”. E o paralela intre doua lumi, una in care e zi si alta in care e noapte, una in care se traieste si alta in care se moare. Insa totul e o iluzie. Felul in care sunt prezentate personajele, vietile lor, personalitatile uneori duble nu te fac decat sa-ti pui noi si noi intrebari… si graviteaza in jurul uneia singure: “Ce e bine si ce e rau?” De ce sunt oameni buni si oameni rai, de ce aia buni devin sau se dovedesc a fi rai si aia rai merita uneori iertati?