Dictionar ortografic al limbii romane / DOR

Descriere

"Ortografia este un domeniu al ştiinţei şi practicii lingvistice, care se ocupă cu scrierea corectă a cuvintelor într-o limbă. Ea se află în strânsă conexiune cu un alt compartiment al lingvisticii - ortoepia, care studiază pronunţarea corectă, literară a cuvintelor. Este vădită legătura ortografiei şi cu punctuaţia care indică utilizarea corectă a semnelor de punctuaţie ce marchează grafic pauzele şi gama de modificări ale intonaţiei la rostirea unui cuvânt, a unei propoziţii sau a unei fraze. Atât ortografia,ortoepia şi punctuaţia se bazează pe reguli sau norme obligatorii, care nefiind absolut rigide, din diverse motive admit şi excepţii sau abateri. Respectarea regulilor ortografice, ortoepice şi de punctuaţie şi cunoaşterea excepţiilor asigură un grad sporit de utilizare adecvată a aspectului-model, literar, cult al unei limbi. Ortografia românească este uşoară numai în raport cu unele limbi care au o ortografie mai grea. Ea nu este uşoară în sine, în mod absolut, ceea ce rezultă şi din literele cu mai multe valori şi din literele cu valori comune din neconcordanţele dintre scriere şi pronunţare la multe cuvinte, din amestecul de principii pe care se bazează şi de criterii luate în considerare, din numeroasele excepţii de la reguli sau din numeroasele reguli particulare şi chiar individuale, precum şi din inaccesibilitatea unora dintre ele. Ortografia limbii române este uşoară şi în raport cu ortoepia ei (pronunţarea ei literară), dar în măsura în care ortografia este predominant fonetică - mai exact, fonematică ea preia cea mai mare parte a dificultăţilor ortoepice. De aceea poate că învăţământul şi acţiunile culturale ale limbii ar trebui să adopte tactica de a releva laturile dificile ale ortografiei, pentru a face să fie luată mai în serios, cu atenţia sporită care se dă oricărei discipline grele." Mioara Avram