Anul în care te-am întâlnit (ediție cartonată)

"…nu ne oprim niciodată cu adevărat, călătoria nu e niciodată încheiată, pentru că înflorim mai departe, așa cum i se întâmplă omizii, care, atunci când crede că lumea s-a sfârșit, devine fluture." Atunci când descoperi un autor, când citești o primă carte scrisă de el și aceasta te cucerește, îți vei dori să descoperi și alte lumi desenate de acesta. Îi vei citi, în timp, toate cărțile. Vei ajunge să-l cunoști, să te hrănești cu poveștile lui și să-ți fie un fel de antidot – te scapă de gândurile cenușii, de micile depresii, îți oferă doza necesară de optimism și voie bună. Cecelia Ahern este una dintre autoarele pe care încă le descopăr. Nu i-am citit toate cărțile, dar cu fiecare poveste citită iese la lumină o altă parte din ea. Cărțile ei sunt lecții de viață ascunse în spatele unor povești în care ne regăsim, cu care rezonăm și care ne iau prin surprindere. Anul în care te-am întâlnit m-a surprins. Mă așteptam să fie minunată, o poveste de dragoste dantelată pe care să o laud de la primele pagini, dar nu. Cu fiecare pagină citită descopeream un personaj pe care l-aș fi luat la palme. În același timp, parcă priveam într-o oglindă, dar una care rânjea nu tocmai plăcut. Astfel, pentru primele zeci de pagini, am urât personajul. De fapt, am urât felul de a fi al fetei, am găsit-o superficială. Povestea este scrisă la persoana I și Jasmine era cea care îmi vorbea. “Aveam cinci ani când am aflat că o să mor”, așa a-nceput cartea. Mi-a plăcut. Mi-a plăcut foarte mult introducerea. Apoi, următorul capitol a venit ca o palmă, m-a făcut să-mi conștietizez propria realitate. “Am terminat cu slujba. Am fost concediată…”, spune Jasmine. De aici începe evoluția personajului. Mi-au trebuit aproximativ o sută de pagini pentru a rezona cu povestea Ceceliei. Este mult, e adevărat. Dacă nu era vorba de această autoare, poate că aș fi lasat cartea să zacă pe noptieră pentru mult timp. Și rău aș fi făcut! Felul în care este spusă povestea te ține acolo, vrei să afli ce se întâmplă în acel an, vrei să vezi cum evoluează relația celor doi. Și, cu cât intri mai mult în poveste, cu atât ești luat prin surprindere. Jasmine este bântuită de acea descoperire din copilărie, și anume că va muri. Muncește fără întrerupere pentru a da sens vieții care, inevitabil, va ajunge la final. Este exemplul tipic de workoholic care nu-și ia zile de concediu medical, nu se plânge, ci continuă să “alerge”. În momentul în care este concediată și e nevoită să stea un an în “vacanță la gradină” intră în sevraj. Pentru o persoană activă precum ea, a sta acasă e un adevărat coșmar, motiv clar de depresie. Anul acesta este pentru Jasmine anul vindecării, anul în care va descoperi adevăratul sens al vieții. Se va cunoaște pe sine și va vedea pentru prima dată frumusețile din jur pe care obișnuia să le ignore (așa cum facem mulți dintre noi). Nu mi-a plăcut Jasmine, cea de la începutul cărții, dar am ajuns să o cunosc pe parcurs, să o-nțeleg. Momentul în care a apărut Heather în peisaj, sora lui Jasmine, parcă s-a spart gheața. Heather suferă de sindromul Down și Jasmine este cea care o protejează și care acum, fiind fără ocupație, are tendința de a o proteja și mai mult. Va afla mai târziu că nu Heather este cea care are nevoie de ajutor, de acea protecție care le-a lipsit amândurora de-a lungul timpului. Nu am spus nimic de el. Ei bine, există și un el, dar nu e cel la care m-am așteptat. Cartea este plină de surprize. De-a lungul celor patru anotimpuri vom descoperi evoluția personajului, grădina minunată care înflorește odată cu trăirile ei și vom primi o nouă lecție din partea Ceceliei Ahern. Una frumoasă tare! Atunci când avem impresia că ne aflăm pe marginea prăpastiei, când vedem doar negru în față, atunci vom face un nou pas în călătoria noastră. E un nou început. Vom privi în urmă apoi și vom zâmbi. Ne vom deschide aripile frumos colorate și vom îmbrățișa o nouă lume. Vă recomand să citiți Anul în care te-am întâlnit. Este genul de carte care rămâne cu tine mult după ce ai citit-o, care te ajută să găsești răspunsuri sau chiar să afli care sunt întrebările corecte. Vreți o poveste de dragoste? Cartea aceasta e cu mult mai mult de atât. Mie mi-a picat în brațe la momentul potrivit. Fiecare carte cred că se cere citită la momentul ei, atunci când ai nevoie de ea.