Exerciții de liniște

Descriere

„L-am cunoscut întîmplător (o întîmplare fericită) pe Cezar Amariei. Habar n-aveam că am în față un scriitor matur, cu o experiență solidă de scris – publicase deja un roman, dar, așa cum se întîmplă, din păcate, cu scriitorii din provincie, debutul lui a trecut aproape neobservat. Cezar venise să învețe ceva nou despre «scris». În scurt timp mi-am dat seama că nu prea am ce să îl învăț. Poate lucruri simple și observații minore. Avea o precizie în compoziție, idei interesante, spirit de observație ascuțit, puncte de vedere originale – toate astea sînt însă doar premisele – și avea, esențial, un stil al lui, o frază bine articulată. Acolo am devenit atent. Pentru Cezar, a spune o poveste e o încîntare, o provocare și o aventură a gîndirii. Iar această încîntare se transmite rapid și temeinic cititorului.

Cum face asta? Simplu, aș fi tentat să spun, dacă nu aș ști cît efort implică simplitatea. Cezar Amariei își construiește orice poveste privind-o din toate părțile, cunoscîndu-i toate cotloanele, cîntărește pînă și laptele supt de la mamă de fiecare personaj, fotografiază cu precizie fiecare colț de stradă, asamblează din piese de lego decorul acțiunii. Știe perfect ce urmează să spună. De aceea, ca un profesionist, apasă pe cuvintele care sună adecvat, firesc, natural – dar care au o forță miraculoasă de impact. Fiecare povestire din volum are un punct din care încetează să fie o simplă relatare. În capul cititorului se face lumină brusc cînd înțelegerea și sensul evenimentelor se coagulează la un colț de frază. Brusc, textul devine și al cititorului, personajele i se așază în brațe, iar autorul, ascuns între rînduri, își freacă mîinile, mulțumit.” (Florin Iaru)