Etnogeneză și țuică

După această introducere, care face parte chiar din Introducerea cărții pe care o prezentăm, a sociologului profesor universitar Vintilă Mihăilescu, sperăm să vă fi stîrnit să citiți această excelentă carte de eseuri cu incursiuni spumoase în istoria noastră mai recentă sau mai îndepărtată și care explică mentalităţi şi obiceiuri vechi de cînd lumea, ubicua diviziune dintre noi şi celălalt, legăturile candide dintre „rumâni” şi licorile făurite pe teritoriul nostru cu atîta meşteşugire de-a lungul istoriei zbuciumate. O carte despre care editorii spun că ne invită la introspecţie.

La fel ca G. Călinescu, în eseurile sale, Vintilă Mihăilescu cercetează lucrurile în marea lor generalitate, pornind de la chestii simple, la îndemîna oricui. Așa se face că, în loc să-și dăscălească cititorii asupra etnogenezei noastre, antropologul face o expediție pe terenul cuvintelor care desemnează la noi și la alții băuturi alcoolice rezultate din distilare. Și ce descoperă? Că substantivul „țuică” are etimologie necunoscută, dar că e unul dintre cuvintele românești care au fost preluate de vecinii noștri din Balcani. Numele acestei băuturi alcoolice a fost consemnat în scris la noi pe la anul 1500. Adică nu știm de unde se trage acest cuvînt neaoș, dar ne putem lăuda că a fost preluat și de alții.

Cu talent literar, Vintilă Mihăilescu convinge în multe domenii deodată. Fiecare text este o schiță literară. Unele, mici bijuterii, altele, jurnalistice, iar majoritatea sînt apropieri de obiectul cercetării: mentalitatea și societatea românească înțelese ca ființe armonizate prin subtile mecanisme psihologice. (…) Iar scenografia propriei familii, cu bogată autoironie, se deschide în fața cititorului ca un tărîm deschis tuturor posibilităților.